Ostilitate

Despre mine aş putea spune că sunt foarte sociabil dar, în acelaşi timp, complet antisocial. Nu mă consider un pericol pentru societate, dar prefer să îmi păstrez distanţa faţă de toate convenţiile, normele şi regulile, faţă de atitudinile conformiste. Caut flexibilitate în gîndire, toleranţă, claritate. Nu m-au interesat niciodată definiţiile, etichetele, categoriile; mă întreabă lumea ce fac – întrebarea mă surprinde de fiecare dată prin superficialitatea sa. Adevărul este că fac întotdeauna unul şi acelaşi lucru, pe care n-am încetat nici o clipă să-l fac: trăiesc. “Sunt un om viu”. Uneori mă las purtat de imaginaţie şi visez o lume în care fiinţele să fie doar umane, să nu poarte nici un alt titlu în afară de acesta, să nu-şi dea în cap una alteia cu o dogmă, cu un cuvînt, cu un calificativ. Uneori. Circul şi drama din România mă trezesc violent la realitate.

Ostilitatea, în sensul larg al cuvîntului, ne caracterizează. În sălile de clasă, în amfiteatre, în autobuz, la servici, pe holurile spitalelor. Nu sunt mizantrop, sau cinic, nu vreau să fiu, mă străduiesc permanent, încerc, să apreciez simplitatea şi ironia delicioasă a naturii. Regulile sunt simple: prostia se plăteşte, iar de consecinţe nu scapă nimeni. De ce unii îşi complică inutil existenţa, de ce se ascund în spatele unei măşti, de ce încearcă să pară altfel.. oare în ignoranţa lor nu realizează că acest joc al identităţii va avea, mai devreme sau mai tîrziu, un sfîrşit tragic? Hamlet – masca văzută ca singura ieşire posibilă din nepotrivirea dintre sine şi lume. Sinuciderea Ofeliei.

O altă idee interesantă, în “Nemurirea” lui Milan Kundera:“e o iluzie naivă credinţa că imaginea noastră e o simplă aparenţă, în spatele căreia s-ar ascunde unica şi adevărata substanţă a eului nostru, independentă de ochii lumii. Cu cinismul lor radical, imagologii au dezvăluit că adevărul e tocmai contrariul: eul nostru e doar o simplă aparenţă, insesizabilă, indescriptibilă, nebuloasă, în timp ce unica realitate, prea uşor sesizabilă şi descriptibilă, e imaginea noastră în ochii altora. Şi partea cea mai proastă e că nu suntem stăpînul ei. Încerci mai întîi să ţi-o pictezi tu singur, pe urmă vrei măcar s-o influenţezi şi s-o controlezi, ca pînă la urmă totul să fie zadarnic: e de ajuns să apară o formulă răuvoitoare ca să te transforme pentru totdeauna într-o caricatură lamentabilă.”

Think about it.. :)