Stare de spirit
I like too many things and get all confused and hung-up running from one falling star to another till I drop. This is the night, what it does to you. I had nothing to offer anybody except my own confusion.
— Jack Kerouac
Îmi planific timpul cu stricteţe, fac o listă cu muzica de copiat pe mp3 player, ştiu ce carte am să iau cu mine în eventualitatea că am să mă plictisesc, plănuiesc strategia de ocolire a colegilor şi prietenilor pentru că nu vreau să-i influenţez cu atitudinea mea nesuferită, serioasă, rigidă, inflexibilă, intransigentă şi depresivă, şi mă pregătesc să plec la facultate. Îmi calculez paşii pînă în staţie, 1.5 km, ferindu-mă de noroi şi de ploaie, pentru că mi-am pierdut mare parte din entuziasmul ăla iniţial care mă făcea să fredonez “I’m only happy when it rains” rîzînd de toţi fraierii pentru care o zi cu precipitaţii nu reprezintă nimic altceva decît “vreme de numărat bani şi făcut copii”, mă înarmez cu multă multă răbdare şi pornesc la drum. În staţie nu se mai poate sta jos fiindcă banca de metal care se afla acolo a fost smulsă din betonul în care era fixată, probabil de muncitorii de la şantierul din apropiere, care mai aveau nevoie de încă o bucată de metal, ca să îşi continue construcţia proastă şi superficială… nişte retardaţi. De ce naiba au trebuit să strice ceva atît de perfect şi de util? Încerc să nu mă enervez. Nu încă. Aştept 46-le, care de obicei e gol, măcar ăsta e un avantaj cînd locuieşti la capătul oraşului. Se va umple oricum pe parcurs. Cobor în tudor, deja peisajul devine fascinant…
Marcajul corporal, ce cuprinde un număr mare de practici, prin intermediul cărora se modifică starea naturală a corpului, conform unor reguli specifice fiecărei societăţi, permite ansamblului unei colectivităţi, ca şi fiecăruia dintre membrii acesteia, să exprime specificul unei identităţi colective sau individuale: prin intermediul său, persoana îşi manifestă apartentenţa la o etnie, la un sat, la n clan, la o familie, la o castă, etc., precum şi locul care îi revine în viaţa rituală (grad sau tip de iniţiere, afiliere la un cult, etc.). Marcajul corporal are o funcţie estetică: astfel, se poate vorbi despre prelucrarea corpului ca despre prelucrarea lemnului, a metalului, a cuprului etc.
— Dicţionar de etnologie şi antropologie
Sunt fericit, înţeleg misterul ochelarilor de soare în zilele întunecate, cu nori şi ploaie. Realizez că emoţiile aparţin pe deplin domeniului socialului şi al culturalului. Îmi dau seama că am de-a face numai cu oameni culţi, mă înarmez cu încă si mai multă răbdare. Pun căştile în urechi, ascult Night of Suicide, funeral doom. Ataraxie. Ajung la facultate, contactul e inevitabil. Salut…salut…întind mîna într-un gest lipsit de substanţă. De ce mă întrebaţi atîtea lucruri? Nu ştiu, nu-mi pasă. Vreau să mă lăsaţi în pace. Am spus asta cu voce tare? Ups. Hai să zîmbim şi să facem glume. Încep cursurile, timpul înţepeneşte. Ah, aveam o carte la mine. E bine, nu am deviat prea tare, de la planul iniţial. Să încerc totuşi să fiu atent, nu mai durează mult. Observ că profesorului îi este sete, e puţin nerăbdător, cred că de data asta o să dea pauza la timp. Încerc să-mi amintesc motivele pentru care am ales să fiu inginer — ah da, “build giant robot and conquer the world”, “make a difference”, “change things for the better”, same old shit. Blah blah blah… se face pauză. Ce-mi place cînd am dreptate… E timpul să-mi cumpăr ceva de băut, evident suc pentru că la chioşc nu se comercializează băuturi alcoolice, prigat de piersici. De obicei prefer să-mi beau sucul afară, la soare, dar azi n-am chef nici măcar de ploaie. Mă uit în jur şi îmi mai amintesc o idee importantă..
Oamenii se nasc predispuşi la una dintre cele mai tenace şi mai debilitante afecţiuni mentale: autoamăgirea.
— Coda Bene Gesserit
Căstile în urechi. Fondul sonor al oraşului, al facultăţii, al oamenilor, zgomotul de fapt, e obositor şi deranjant. Night of Suicide. Depressive funeral doom. Încă o oră. Încă o idee interesantă: deciziile morale implică abandonarea oricărui interes personal. Poate ar trebui să încerc să fiu mai prietenos. Aspectul moral e important. Scormonesc în adîncuri după o firimitură de entuziasm şi mă întorc în sala de curs. Plictisitor, plictisitor, plictisitor. Atît de plictisitor încît îmi vine să mă opresc din scris chiar acum. Naşpa cînd toţi profesorii decid să-şi transforme cursul în slide-show. Mîine nu mă mai duc, am decis. Deşi mîine nu e slide-show. Ups, din nou. Să încerc o diversiune:
Ştiu că aberez, dar îmi place. Sfîrşit.
Lasă un Răspuns