We are so small

Melancolie, noaptea tîrziu, privind cerul. Absorb ochii mei lumina fantasmagorică, rece, aproape ireală, a unei stele atît de îndepărtate, încît strălucirea ei s-ar putea să fi dăinuit mai mult decît însăși steaua, călătorind prin univers, timp de milioane și miliarde de ani. Lumină de demult, imagine vie a unui timp imemorial. Nu cred că suntem singuri în univers. E un spațiu prea vast. Noi ne simțim însă singuri, pentru că suntem atît de mici, și durăm atît de puțin. Cîteva momente, poate.

Click pe imagine pentru mărire.