Soldatul și pasărea

— Ești trist astă-seară, îi spuse pasărea,
văd eu că ești trist…
— Nu, nu — răspunse soldatul.
— Și totuși pari trist, zise pasărea cea albă,
pari trist.
—Nu, nu sunt trist, răspunse soldatul,
nu, nu.
—Ești trist astă-seară, văd eu,
ai ceva pe suflet — mai zise
pasărea albă.
— Nu, nu sunt trist — și lasă-mă-n pace!
se răsti la ea soldatul.
Pasărea se desprinse de pe brațul lui
și zbură fîlfîind din aripile ei mari
și albe, foarte albe.
— Unde-o fi plecat pasărea aia cuvîntătoare?
se trezi deodată soldatul, vorbind
singur.

— Nichita Stănescu, În dulcele stil clasic, 1970